Despre relația între părinți în momentul divorțului,...
Dernière mise à jour : 27 juil. 2020
... în cazul în care unul din părinți este paranoia
6 octombrie 2018
Introducere
Această scurtă prezentare este urmarea precedentei, despre relațiile dintre părintele paranoiac și copiii săi ; nu voi mai reveni aici asupra descrierii și proceselor generale pe care le-am descris la subiectul patologiei paranoiace.
O să aprofundez aici consecințele paranoiei asupra părintelui protector al copilului, și riscurile suferite de el și de copil, mai ales în caz de dezacord în ceea ce privește custodia copilului.
În caz de despărțire/divorț: risc mare
Situațiile de despărțire/divorț cu un paranoiac prezintă un mare risc pentru soț și pentru copilul rezultat din această relație.
Soțul, mai ales dacă e inițiatorul despărțirii, este catalogat de către paranoiac în categoria « persecutorilor ».
De amintit că paranoia funcționează în modul proiectiv, adică paranoiacul inversează tot : este vinovat dar celălalt e desemnat vinovat, el e persecutorul, dar celălalt e desemnat ca persecutor, el e periculos dar celălalt e desemnat ca fiind periculos.
În cazul despărțirii/divorțului, chestia e flagrantă, cu atît cu cît paranoiacul scenarizează idei de erotomanie, în delirul său, datorită despărțirii. După psihiatrul De Clérambault [1], erotomania se desfășoară în trei faze :mai întii subiectul are speranța de a fi iubit, după aceea se simte demoralizat datorită absenței gesturilor de iubire din partea celuilalt, și în cele din urmă se naște sentimentul de ranchiună.
Deci miza divorțului și a custodiei copilului va fi « răzbunarea » și ranchiuna va hrăni părintele paranoiac, ranchiuna pe care nu o va afirma ca atare, bineînțeles, pe lîngă instituții, ca să poată manipula mai ușor,se prezintă ca părinte « salvator » și « perfect » și tată/mamă « care suferă că e victima că nu vede copilul și căruia îi vrea binele » față de celălalt « părinte rău »(în realitate părintele protector). Sunt persoane foarte convingătoare, care dau iluzia și par ireproșabile în comportamentul lor, pînă la un stadiu în care pînă și profesioniștii pot uita loviturile și traumatismele psihologice. Părintele protector pierde din credibilitate pe măsură ce procedura avansează, pentru că îndrăznește să denunțe un bărbat/femeie care are aparență respectabilă.
În aceste condiții, copilul devine miza delirului și părintele protector, devine un « sabotor » care va trebui eliminat prin toate mijloacele, în același timp paranoiacul manipulează pentru a oferi ocazia de fațadă pe lîngă profesioniști și instituții.
Astfel, părintele paranoiac va acuza celălalt părinte nu numai de persecuție, ba chiar de a produce vătămare copilului, de a fi un pericol pentru copil. El se va afișa ca fiind « salvatorul » care știe cel mai bine care e binele copilului, și care va încerca să îl elimine pe părintele protector, aliindu-se cu instituțiile, prin procedee manipulatoare, și în fața căruia instituțiile sunt în general oarbe, manipulate de contagiunea delirantă care caracterizează această boală mintală (numai profesioniștii experimentați în această patologie sunt în general capabili să o identifice).
Hărțuirea sistematică a ex-soțului
Celălalt părinte e perceput ca fiind persecutor, și pentru ca paranoiacul să aibă un pic de liniște psihică, îl va hărțui ca fiind persecutor (inclusiv pe căi judiciare) pînă la anihilare sau pînă a îl omori. El poate să facă rău copilul, să îl maltrateze, pînă la trangresiune sexuală,în scopul unic să distrugă pe celălalt părinte.
Caracteristica decompensării paranoiace este trecerea la acțiune : șantaj cu suicid, tentativă de suicid, sau violențe asupra celuilalt, pe căi ocolite, hărțuire, crimă .
E clar că în cazul despărțirii/divorțului, și încă o dată zic, riscul este foarte mare, dacă despărțirea nu e inițiativa părintelui paranoiac, ea antrenează prin ea o rană narcisistă insuportabilă pentru el, ex-soțul și copiii sunt în pericol de hărțuire, de persecuții diverse, de lovituri /răni, violuri/sau de moarte. Ex-soțul este țintit în mod deosebit și copilul va fi mijlocul de a atinge ex-soțul, « obiect fetiș », care trebuie smuls cu orice preț celuilalt, chiar dacă e distrus.
Nu trebuie să ne incredem în aparența calmă și netedă pe care părintele paranoiac o lasă în fața diverselor instituții insărcinate cu evaluarea situației.
Transformarea copilului în fetiș în «lupta de moarte »
Amintesc ce am spus în precedentul raport :
« Un părinte paranoiac reprezintă un pericol real pentru copiii săi, care e sporit în cazul divorțului, de o parte pentru că ex-soțul nu mai poate face “tampon” (persoană terță) și de altă parte, pentru ca despărțirea este un factor de decompensare, paranoiacul nu poate tolera ca soțul să se “dezlipească“ de el.
În cazul despărțirii, copiii luați ostateci, într-un mod manipulator, și din cauza proiecției, părintele paranoiac acuză pe celălalt părinte de « manipulare », de « alienare mintală», de « pericol » pentru copil . Justiția va fi manipulată și va comite greșeala de a spune că e vorba de un “conflict părintesc” numai că în realitate, e vorba de hărțuirea de către părintele paranoiac a părintelui protector, pe căi judiciare ».
Și dacă părintele paranoiac iși dă seama ca nu obține cîștig de cauză în Justiție, și că, copilul îi « scapă», el poate deveni violent. Va trăi ca și cum copilul este « manipulat » de către ex-soțul, considerat « persecutor », și iși va inventa misiunea să îl « salveze » de « pericol ». Și dacă copilul exprimă o oarecare veleitate de independență în fața delirului părintelui paranoiac, acesta va accentua represaliile, intimidările, și trecerea la acțiune, supunînd pe recalcitrant, o dată epuizate resursele de manipulare și seducție, în caz de eșec. El nu va înceta să denigreze celălalt părinte în fața copilului, inventează fapte care nu s-au produs niciodată, semănînd îndoiala pe lînga instituții, și se va prezenta ca fiind victimă pe lînga profesioniști, la care va incerca să stîrnească empatia [2].
Profilul revendicativ este cel mai periculos dintre profilurile paranoiace, cu deliruri procedurale, certărețe, nu încetează niciodată sa solicite Justiției să i se restabilească « dreptul lui ».
Amintesc că paranoia e o nebunie « rationalizantă » care nu se reperează așa ușor, la prima vedere, contrar delirului de persecuție de tip paranoid al schizofreniei. Astfel, doar profesioniștii experimentați pot să nu se lase manipulați de aparența ratională a delirului paranoiac, deci e esențial, în caz de diagnostic psihiatric al paranoiei, să se conștientizeze periculozitatea acestei boli mintale, chiar dacă ea creaza o iluzie pe lîngă nespecialiștii aceastei psihopatologii.
Chestiunea de custodie a copilului este pusă din punctul de vedere al puterii : cel care are custodia, a « cîștigat », copilul fiind instrumentalizat și simbolizat, fără să se țină seama de nevoile lui, în această ură pe care paranoiacul o are impotriva celui/celei care are curajul să îl înfrunte.
Trebuie subliniat că în funcție de clinici, majoritatea paranoiacilor sunt bărbați. Deci e mai frecvent ca părintele paranoiac să fie un bărbat care folosește mijloace colosale, pentru a se prezenta ca fiind un tată salvator, și perfect, cerînd custodia totală și eliminînd mama din rolul ei important și protector al copilului.
În cazul copilului mic, nu e rară situația, cînd întîlnim un tată paranoiac care cere o custodie alternată a bebelușului, acuzînd mama de a fi « fuzională » cu copilul (e un pic normal, nu ?, la vîrsta asta, dealtfel, bebelușul are nevoie sa fie fuzional cu mama lui la vîrsta asta !), fără nici cea mai mică considerație pentru nevoile copilului, considerat ca obiect, pe care tatăl îl încredințeaza unui membru al familiei sale (cel mai des maică-sii) în momentul în care are custodia copilului, în loc să se ocupe de copil !
De asemeni, acești tați paranoiaci acuză mama de a fi « alienantă » cînd de fapt ei sunt cei care alienează, desconsiderînd nevoile psihice ale copilului. Ei invocă bunăstarea copilului, si în același timp nu au nicio grijă că strică orice reper, ritmurile și obiceiurile copilului, locul de școlarizare, ceea ce îl securizează, istoria lui, de rupere a oricărei legături cu mama. Nu ține absolut cont de cuvîntul copilului, care cel mai des e hărțuit și obligat să scrie declarații sau să spună lucruri care sunt contrare cu ce gîndește, atunci cînd ele acuză pe părintele paranoiac.
Realizăm atunci că instituțiile preiau ștafeta acestor presiuni, și ne intrebăm asupra disfuncțiilor acestei patologii mintale care are astfel de consecințe pe plan colectiv, în procesele profesionale.
Din cauza convingerilor delirante care lansează aceste acuzații, acești paranoiaci ajung să antreneze multă lume în urma lor : ei nu se îndoiesc și această convingere delirantă se impune ca un « adevăr ».
In ceea ce privește cei (rari) care nu se lasă manipulați, ei trebuiesc eliminați, persecutați (inclusiv profesioniștii ), prin diferite moduri de hărțuire, de intimidare și de evitare.
Într-o negare totală a realității și a alterității, părinții paranoiaci cer cel mai des custodia totală și elimină celălalt părinte din rolul său părintesc, pe care îl califică de « periculos », fără să aducă cel mai mic element de dovadă, pe baza interpretării delirante și care va trebui verificată sistematic și confruntată cu discursul părintelui stigmatizat, ca fiind « periculos », pentru a nu ne lăsa manipulați de către singura argumentație a părintelui paranoiac.
Pericolele
Pericolele sunt de două feluri :
Inversarea vinovăției
Primul pericol e ca Justiția, și instituțiile în general, să se lase antrenate, din cauza lipsei de experiență, de formație și de cunoaștere a acestei boli mintale, în contagiunea delirantă a inversării de vinovăție. Astfel, părintele protector poate fi pur și simplu persecutat de instituții, i se poate retrage chiar custodia copilului, în timp ce părintele paranoiac (deci nebun) va avea misiunea delirantă pe care o declară, și anume aceea de « salvator » . Și toate acestea măsuri de precauție ar trebui luate împotriva părintelui paranoiac și nu împotriva părintelui protector !
Acesta e rodul contagiunii delirante a paranoiacului care lucrează prin mecanisme psihice subtile pe care le-am descris în articole, cărți, și conferințe și care antrenează în general discalificarea părintelui protector în beneficiul părintelui paranoiac, și în mîinile căruia instituțiile manipulate vor încredința copilul, cîteodată în custodie totală, în negarea totală a cuvîntului copilului, chiar și în circumstanțe maltratante cîteodată, diagnosticate și dovedite.
Această inversare a vinovăției, este des urmată de amenințări către părintele protector, care devine stînjenitor nebuniei părintelui paranoiac și pe care instituțiile îl vor persecuta la rîndul lor, devenind « brațul drept executiv » al părintelui paranoiac : amenințarea de plasare a copilului, acuzație de « fuziune » cu copilul, de « alienare părintească » (trebuie amintit că acest « sindrom » n-a fost calificat științific…[3], de fapt există atîtea concepte vagi care folosesc în realitatea delirului paranoiac și sentimentului lui de persecuție.
Și cu astea, instituțiile vor spori maltratarea trăită de copil, dîndu-l, orbește, și într-o negare totală, agresorului său…[4]
Trecerea la acțiune
Părintele paranoiac manipulează conștient instituțiile și profesioniștii care nu sunt formați la această patologie și nu au cunostințele necesare să o identifice.
În același timp, părintele paranoiac va putea hărțui, amenința, insulta, intimida, spiona, distruge, exersa, toate tipurile de violențe psihologice și fizice, dar și represalii asupra părintelui protector și a copilului, la adăpostul privirilor instituțiilor la care paranoiacul face aluzie, și asta în timp ce el poate maltrata sexual copilul pentru ca să îl facă să tacă.
Și mai mult,paranoiacul va discalifica cu mîndrie profesioniștii care îi « rezistă » ( cei care au identificat clar patologia lui, sau cei care, cel puțin, iși pun intrebări serioase asupra ei) și poate să exerseze presiuni și intimidări (pînă la amenințări fizice) ca și împotriva celor care au semnalat maltratarea suferită de copil.
În general și în mod ciudat, profesioniștii care sunt la originea semnalărilor nu sunt aproape niciodată ascultați și părintele paranoiac se va îngriji să îndepărteze orice contact posibil a acestor persoane cu copilul cît și cu celelalte persoane care au dosarul în însărcinare.
Concluzie
În concluzie, nu trebuie minimizată periculozitatea paranoiacului în cazul despărțirii/divorțului, și asta pentru că uneori (10 ani, chiar 20 de ani după despărțire, patologia nu evolueaza, ci dimpotrivă, ea se rigidizează cu timpul), mai ales dacă copilul născut din astfel de cuplu devine o miză a « războiului » de distrugere dus de paranoiac, pentru care toate loviturile sunt permise și care va sti să manipuleze în mod strategic profesioniștii și instituțiile necunoscătoare a aceastei boli mintale.
Des, fostul soț hărțuit de către părintele paranoiac trebuie pur și simplu să fugă departe, ca să scape de hărțuire.
Amintesc că, de asemeni, numeroase « crime pasionale » sunt în realitate crime comise de către paranoiaci care nu suportă doleanța de despărțire a soțului… Adesea, paranoiacul va găsi calea de a nu se sinucide complet, după ce a organizat un scenariu de tip morbid, ceea ce arată amploarea acestei manipulari, a acestei psihoze care incearcă să creeze iluzia.
Fostul soț vizat de delirul paranoiac va trebui să ia mari precauții de siguranță, și trebuie să evite absolut orice relație ; căci orice contact, oricît de mărunt, reactivează delirul, proiecția și « fixația obiectului », deci mare pericol asupra persoanei expuse (și a copilului, trăit ca « monedă de schimb »).
Pentru mai multe detalii, vă trimit la bibliografia infra.
20 februarie 2017
Ariane BILHERAN, Fostă elevă la ȘCOALA NORMALĂ (Ulm), psiholog clinic, doctor în psihopatologie
Anexe
Cîteva referințe privind subiectul
Conferințe
Paranoïa en protection de l’enfance (France, 08 octobre 2016)
Harcèlement et psychologie du pouvoir (Québec, 2012)
Le harcèlement dans la famille (Québec, 2010)
Qu’est-ce que le harcèlement ? (Québec, 2009)
Visibles sur la chaîne Youtube Ariane Bilheran
Interview
« Psychopathologie de la paranoïa » (Juillet 2016)
Visible sur la chaîne Youtube Ariane Bilheran
Cărți
Bilheran A. 2016. Psychopathologie de la paranoïa, Paris, Armand Colin.
Bilheran A. 2016. « Repérage des personnalités perverses et paranoïaques », in Danger en protection de l’enfance, Paris, Dunod.
Bilheran A. 2013. Manipulation. La repérer, s’en protéger, Paris, Armand Colin (« Coup de cœur » de la Fnac).
Bilheran A. 2009. Harcèlement. Famille, Institution, Entreprise, Paris, Armand Colin, coll. Sociétales.
Barthélémy S., Bilheran A. 2007. Le délire, Paris, Armand Colin (traduit en coréen).
Bilheran A. 2006. Le harcèlement moral, Paris, Armand Colin (« Coup de cœur » de la Fnac 1ère rééd. 2007, 2ème rééd. 2010, 3ème rééd. 2013).
Articole
Bilheran A. 2012. « Harcèlement et suicide au travail : psychopathologie », in Bilan du Grand Forum de la Prévention du Suicide, Association Québécoise de Prévention du Suicide.
Bilheran A. 2011. « La soumission psychologique au travail. Comment un harceleur parvient à soumettre tout un groupe d’adultes pourtant bien constitués, et ce qui s’ensuit », in Revue Les Cahiers des Facteurs Psychosociaux, Catéis.
Bilheran A. 2008. « Harcèlement, système et organisation », in Les Cahiers des Facteurs Psychosociaux, août 2008.
Notițe
[1]Clerambault (De), G.G. 1921. „Delirurile pasionale. Erotomanie, Revendicare; Gelozie” in Buletinul Societății clinice de Medicină Mintală, februarie 1921.
[2]Și de forme de identificare psihică părintească subtilă prin care profesioniștii vor ieși din independența și distanța critică necesară, vor devia din cadrul lor și a practilor bune și a deontologiei.
[3]A citi articolul lui Marie-Christine Gryson-Dejenhart „Apelul la Sindromul de alienare părintească în curînd scos din expertizele judiciare”: „Ministerul Familei, a Copilului și a Drepturilor femeilor au anunțat publicarea unei fișe pe site-ul Ministerului de Justiție, care cere interzicerea conceptului ideologic denumit SAP sau AP. De vreo cincisprezece ani, numeroși specialiști ai Copilului și a psiho-traumatismului au denunțat periculozitatea lui”.
[4]Cf. Cartea colectivă prefațată de către Prof. Maurice Berger Pericol la protecția copilăriei.Negare și instrumentalizare perversă; Paris, Dunod, 2016.
comentarii
rodric camela dit :
7 mai 2019 à 13 h 22 min
Trebuie să citesc mărturia tuturor, sunt aici pentru a lăsa întreaga lume să știe despre un bărbat care mi-a salvat relația și acest mare om se numește dr. IZOYA. Într-adevăr mi-a făcut o treabă minunată pentru a-mi aduce înapoi fostul iubit care ma lăsat și promite să nu mă mai întoarce niciodată. Cu asta am ajuns sa realizez ca dand Dr. IZOYA detalii despre lume va face multe lucruri bune celor care au case sau relatii sparte pentru el pentru a va ajuta sa rezolvati acea relatie rupta sau casatorie a voastra. Puteți să-l contactați prin adresa de e-mail: drizayaomosolution@gmail.com sau să-l sunați direct la [+12098373537]. Luați legătura cu el și vedeți cum este problema dvs.vor fi rezolvate în 24 de ore. De asemenea, el se specializează în următoarele chestiuni
(1) Vrei să te întorci înapoi.
(2) Vrei să te promovezi în biroul tău.
(3) Vrei ca bărbații / femeile să te urmeze.
(4) Vrei un copil.
(5) Sunteți un antreprenor și doriți să câștigați contracte
(6) Vrei ca soțul tău să fie a ta pentru totdeauna
(7) Aveți nevoie de ajutor spiritual.
(8) Ați fost scamat și doriți să recuperați banii pierduți.
(9) Opriți divorțul
(10) Invocarea ritualurilor de bani
(11) Alegeți alegeri